Cum se face gem

N-am mai postat de ceva vreme pe blog, mi-am cam iesit din mana… Acum o sa va invat sa faceti gem. Personal nu pot sa mananc gem din magazin si sa-mi cada bine. Si asta nu doar din cauza ca sunt pline de E-uri si alte porcarii, dar gustul nu se compara niciodata cu un gem facut bine in casa.
Pare complicat sa faci gemuri gustoase si care sa tina 2 ani fara probleme. Totusi sunt cateva mici secrete pe care vi le voi impartasi. Probabil sunt si altele si va astept comentariile.

Secrete:
1.  Cumpara mereu fructe coapte bine, chiar daca sunt mai moi si nu arata asa de bine ca cele mai ‘crude’.  Astfel gemul va fi si mai dietetic- cu mai putin zahar.
2.  Sorteaza pentru gem doar fructele coapte si care nu au ‘defecte’; asta inseamna sa nu pui o piersica tare in gem pentru ca nu se va inmuia in veci. totodata, nu pui fructele care sunt rele
3. Gemul se face in ceaun (tuci) tiganesc, cu fundul cat mai gros. Daca n-ai ceaun, fa rost de unul cat mai mare si cat mai gros in ‘carne’. Poti sa cumperi unul pt ca nu-s scumpe. Daca totusi n-ai ceaun, poti face in oala de inox, cu conditia sa aiba ‘fundul’ foarte foarte gros.
4. Focul la care se face gemul este cel mai mic posibil. Gemul trebuie sa fiarba incet ore intregi (uneori jumatate de zi- sau o zi intreaga)
5. In gem nu se adauga apa,  fix-uri si alte bazaconii la plic. Singurele ingrediente sunt: fructele, zaharul si eventual un pic de conservant
6. Nu exista reteta pentru gemuri in ceea ce priveste zaharul. Acesta se pune dupa gust!!! si nu se adauga tot de la inceput. Ia-te dupa majoritatea retetelor stupide de pe net si ai mari sanse sa faci un gem fie acru, fie extrem de dulce!
7. Borcanele: folositi borcane de 400/800g. Daca ele sunt noi, trebuie sa le clatiti si sa le usuci  cu un prosop; Daca au mai fost folosite trebuie sa fie perfect curate, si uscate.
8. Conservantul: daca vrei sa n-ai emotii la iarna, atunci poti folosi putin conservant. Te uiti pe plic si pui conform instructiunilor. Eu mereu pun mai putin decat scrie pe plic. Conservantul se pune la urma si se dizolva in 2 linguri de apa fierbinte, si abia apoi il pui in gem. Apoi amesteci foarte foarte bine.
9. Ok, cum se face??? Iei fructele, le speli cu interes, le sortezi pe cele coapte si le pui in ceaun pe focul cel mai mic. Peste fructe pui zahar. Daca ai 7 kg de fructe, poti pune 1 kg de zahar, si amesteci. Apoi lasi pe focul mic, si amesteci din cand in cand. Vei observa ca va incepe sa scada, si te uiti la consistenta gemului. Adica iei o farfurioara, si pui o lingura de gem pe care il lasi sa se raceasca. Atunci vezi consistenta si gustul- adica daca mai trebuie zahar. Daca simti ca mai trebuie mult zahar, mai poti pune 0.5-1 kg si amesteci bine. Cand vezi ca nu mai are mult de fiert pana ajunge la consistenta care ti-o doresti (nici prea moale nici prea tare)- atunci completezi cu cat zahar vrei- pentru a fi dulce pe placul tau (de pilda mie imi plac gemurile mai putin dulci- Zaharul ingrasa… foarte tare…) Repeti faza cu farfurioara- care trebuie sa fie spalata si uscata la fiecare verificare. La final poti adauga putin conservant.
Cand gemul e gata, ai deja pregatite borcanele. Eu las focul sa mearga la ceaun, si incep sa pun gem in borcane cu o lingura. Am grija sa nu ramana gem pe buza borcanului. Daca iti manjesti buza borcanului cu gem, iei un prosop curat sau servetele de bucatarie si stergi bine borcanul. Trebuie sa te misti destul de repede pentru ca se incinge borcanul. Strangi bine capacul (fara sa-l dai peste cap) si lasi borcanele sa se raceasca.  Asta o poti face mai bine daca bagi borcanele intr-o patura sa se raceasca cat mai lent.
Eu fac alta figura: cand ma apuc de pus gem in borcane, dau drumul la cuptor la foc mic, pun gratarul in mijlocul cuptorului si pun tava sub gratar, pe care pun hartie de copt pe toata suprafata ei. Borcanele le pun pe rand in cuptor, si cand am terminat, dau focul maxim pentru vreo 5-10 minute. Asta ajuta la sterilizarea borcanelor. Daca vad ca dintr-un borcan a tasnit gem, il scot si-l consum. Dupa ce raceaste cuptorul scot borcanele si le pun frumos in camara.

N-ai cum sa nu reusesti daca faci cum scrie mai sus !
Succes!

This entry was posted in Conserve and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *